LUNA
Cristiana Chivu (n.1997) aka LUNA este artist vizual și momentan studentă la secția de Design Grafic în cadrul Universității Naționale de Arte din București. Născută în Brăila, ulterior absolventă a Liceului de Arte Plastice Nicolae Tonitza, aceasta însemnează pereții orașelor din 2014. Caracterele sale sunt menite să exprime sufletul orașului prin care mișunăm cu toții în fiecare zi. Fuziunea dintre elementele stradale, motivele tradiționale și simbolurile strecurate în desenele ei emană o oarecare androginitate. Din câteva linii trasează una dintre figurile feminine pe care le-am tot văzut prin oraș și care au făcut-o cunoscută.
„Încerc să dau un înțeles activist prin fețele astea pe care le desenez, care în majoritatea cazurilor sunt fețe de gagici. Au tot felul de simboluri, o lacrimă pentru traumă, o inimioară, un obrăjor roșu, o buziță mai câș. Pentru mine streetart e o formă de eliberare, de manifest.”
LUNA a fost prezentă în expoziții precum: Carol53, Street Delivery, Elisabeta, Rezidența BRD Scena 9, Saint Ink, Galeria LaBorna ș.a.m.d.
Colecția de cartonașe pe care urmează să le colecționați se numește FREESTYLER și este menită să aducă un zâmbet pe fețele voastre ori de câte ori le regăsiți prin buzunare.
ENJOY!



























































































