“Postcards from America” de Benny Jackson

Benny Jackson este un artist născut în America în anii ’60. Și-a trăit mare parte din viață în Los Angeles, iubind căldura Californiei și viața la cort în mijlocul orașului. L-a cunoscut acum 5 ani pe comediantul Dan Badea, în clubul Comedy Store. Dan i-a explicat de micii și berea delicioasă românească. S-a hotărât să se mute în România. Astfel din 2017 până în 2021 Benny Jackson a trăit pe străzile din București și câteodată prin atelierele diferiților artiști români. Trăiește liber și pictează pe obiecte găsite în stradă. Anul acesta s-a mutat înapoi în L.A. și s-a apucat să facă pentru Art Machine din București, o serie de scrisori mici vizuale cu imagini din America dar și cu nostalgia orașului pe care l-a părăsit.